ToMa Racing pe podium dupa prima etapa a Campionatului International de Viteza pe Circuit ACR

Articol: www.tomaracing.ro

După un efort susținut al întregii echipe, ToMa Racing a ajuns pe podium în cadrul primei etape a Campionatului International de Viteza pe Circuit ACR, care s-a desfășurat pe 26-27 martie 2016 pe circuitul Motorpark Romania, de la Adâncata, judetul Ialomița.

Prima zi a etapei a fost una de pomină. Concurenții de la Formula Predators au avut manșe separate față de turism. Dar concurenții de la Cupa Logan si Cupa Lupo au avut startul simultan, astfel încât pe circuitul de la Adâncata spectatorii au fost martori ai unui adevărat spectacol de viteză pe circuit.

Bineințeles ca provocările nu s-au lăsat așteptate în cadrul acestei etape. În cea de-a doua zi a etapei, duminică 27 martie, Cristian Mangri a avut o problema cu butucul roții dreapta față. Din cauza presiunii foarte mare în curbele la dreapta, butucul a cedat. S-a rupt pur si simplu, o problemă care n-ar fi putut fi nici pe departe preîntâmpinata, deoarece nu au existat indicii sau comportament neadecvat al mașinii de competiție la antrenamente.

Mihai Tomescu a furat startul în cadrul uneia dintre manșe, fiind penalizat cu 10 secunde. Nu a fost discutabila situația, deoarece Mihai a menționat că pur și simplu nu a fost suficient de atent la luminile de semnalizare de la start. Cu toate acestea la finalul etapei, Mihai s-a clasat pe locul III.

Vedeti mai jos galeria foto de la eveniment si la finalul articolului puteti vedea rezultatele pe fiecare manșă.

Recent Posts

Leave a Comment